Probabil știm cu toții că cărțile sunt un remediu bun pentru orice stare.
Dar, ce citești când ești trist/ă, stresat/ă, deprimat/ă?
Cercetatorii de la Universitatea din Liverpool au efectuat o serie de studii privind influența lecturilor asupra activității sistemului nervos central, pornind de la ideea ca lectura este capabilă să transmită puternice emoții, actionează favorabil asupra starii de sănătate în special sistemul nervos.
S-a demonstrat ca stresul, anxietatea pot fi ameliorate prin lectură.
Studiile spun că cititul poate reduce stresul cu până la 68%. O jumătate de oră de citit pe zi, în care pur și simplu să te cufunzi într-o altă realitate, face minuni!
Persoanele care citesc trăiesc mai mult decât cele care nu citesc. 😉
Când avem nevoie de o pauză de la rutina zilnică sau de la stresul cotidian, cititul ne poate distrage atenția de la griji. Te lasă să evadezi temporar. Cititorii care sunt absorbiți într-o lume de poveste nu se mai gândesc la problemele personale.
Dacă te simți nervos sau anxios, poți deschide o carte și încerca să te calmezi punând pe pauză pentru o perioadă tot zgomotul lumii în care trăim.
Cum să îți crești stima de sine, iubirea de sine?
Stima de sine cuprinde: încrederea de sine, concepția despre sine și iubirea de sine.
Stima de sine este ceea ce noi vedem și dacă ne place sau nu ceea ce vedem în noi.
Îți propun o tehnică de 20 zile în care te vei descoperi și te va ajuta să îți crești stima de sine.
Ziua 1: Scrie 10 lucruri care ai obținut pe parcursul vieții și care te mândrești.
Ziua 2: Scrie 5 calități care îți place în tine.
Ziua 3: Scrie 10 calități pozitive despre tine.
Ziua 4: Privește un film motivațional.
Ziua 5: Amintește-ți și scrie 3 momente în care ai depășit obstacolele.
Ziua 6: Petrece ziua cu tine însuți- practică sport, meditație, plimbări etc.
Ziua 7: Vizitează locul în care te simți liniștit/ă, calm/ă.
Ziua 8: Refuză în această zi să te compari cu alții.
Ziua 9: Scrie 10 afirmații pentru să îți crești stima de sine și citește-le zilnic.
Ziua 10: Scrie o scrisoare Eului tău de acum 10-15 ani și transmite-i încredere, susținere în tot ceea ce faci acum.
Ziua 11: Scrie 10 scopuri care vreai să le atingi.
Ziua 12: Petrece ziua cu familia/ prietenii care te iubesc și susțin în tot ceea ce faci.
Ziua 13: Scrie 10 lucruri de care ești recunoscătoare.
Ziua 14: Identifică lucrurile care le faci bine, recunoașteți abilitățile și talentele.
Ziua 15: Procură o carte de dezvoltare personală despre: Stima de sine, încredere și motivație și începe să o citești.
Ziua 16: Iartă oamenii pe care ești supărat/ă. Iertarea este poarta către libertate.
Ziua 17: Fă un lucru care demult vroiai, dar de care îți era frică. Ieși din zona de comfort și înfruntă-ți fricile.
Ziua 18: Stabilești un obiectiv, și pașii clari pentru a-l atinge.
Dacă ai găsit o cale să faci acel lucru, deci e posibil și poți! Noi ne setăm propriile limite! Fii nelimitat!
Ziua 19: Felicitări! Ai ajuns în ziua 18! Scrieți azi toate succesele. Lăudați-vă în sine pentru realizările dvs.
Ziua 20: Scrie o scrisoare pentru Eul tău viitor în care să îi arăți punctele sale forte și să te susții în toate scopurile care urmează a fi implementate.
10 întrebări importante pentru tine:
1. Ce/ cine este cel mai important în viața mea?
2. Ce doresc eu de la mine?
3. Care sunt scopurile mele?
4. Care sunt 5 lucruri importante prezente în viața meazs?
5. Care sunt punctele mele forte?
6. Care sunt punctele slabe?
7. Ce regrete voi avea dacă nu fac asta acum?
8. Care sunt pașii necesari pentru a ajunge la acest scop?
9. Care sunt resursele mele care mă vor ajuta să obțin ceea ce doresc?
10. Sunt gata pentru a obține ceea ce doresc eu?
CUM SĂ-ȚI ATINGI OBIECTIVELE?
8 PAȘI IMPORTANȚI PENTRU A-ȚI ATINGE TOATE SCOPURILE PROPUSE.
Anul Nou este momentul în care cei mai mulți dintre noi dorim să întocmim lista de obiective pentru anul care urmează.
Dar câte dintre aceste obiective au fost de fapt atinse? Cât de des am ajuns la capăt și ne-am atins obiectivele?
Stabilirea obiectivelor este doar primul pas. Atunci când îți stabilești obiective, dar nu ai făcut niciun pas către implementarea lor, te simți frustrat că nu ai realizat, nu-i așa?
Iată ce aș putea recomanda:
8 pași importanți pentru a-ți atinge scopurile.
1. Notează-ți obiectivele.
Pe hârtie, pe computer – nu contează! Principalul este să ai o confirmare vizuală
– este indicat dacă îți plasezi într-un loc în care să le vezi constant: un jurnal, computer (sau telefon).
2. Alegeți un singur scop
Dacă aveți o listă mai mare, alegeți câte unul după priorități pe care ți-ai dori să îl obții.
Dacă încercați să lucrați la toate deodată, niciunul nu va fi realizat. Testat!
3. Împărțiți-vă obiectivul în pași specifici.
Faceți o listă cu toate lucrurile pe care trebuie să le realizați pentru a vă atinge obiectivul. Este important! Aceasta este cheia succesului!
Pentru a atinge cu succes acest scop, trebuie să identificăm pașii intermediari care urmează a fi făcuți pentru a atinge acest scop.
4. Stabiliți o cronologie pentru îndeplinirea obiectivului.
Este important să vă stabiliți o dată limită de timp.
5. Planifică-ți pașii.
Acum introduceți în jurnal pașii pe care i-ați identificat pentru a vă atinge scopul propus (punctul 3). Programați-vă timpul pentru a lucra la pașii pe care i-ați identificat în mod regulat.
6. Nu te lăsa distras de alte obiective.
Dacă mai apar, adăugați-l pe lista dvs., dar nu încetați să lucrați la primul până nu îl finalizați.
7. Felicitări, ți-ai atins obiectivul, acum poți reveni la lista ta!
8. Treci la următorul tău obiectiv.
Odată ce ați îndeplinit primul obiectiv, reveniți la lista dvs. și decideți ce obiectiv după prioritate urmează.
Acesta este un plan de succes!
Îți doresc perseverență și răbdare în a le atinge! Nu renunța la primele dificultăți!
Atunci te vei bucura de realizările obținute!
De ce nu poți „ignora” o emoție?
Multe dintre persoanele care vin în terapie simt că nu au control asupra emoțiilor lor. Dar, privind la Circuitul lui Papez, vedem că emoția este, de fapt, un circuit de supraviețuire:
Instinct: Stimulul ajunge la Hipotalamus, care dă comanda pentru reacția fizică a corpului (pentru a ne proteja).
Conștientizare: Informația trece în Cortex, unde senzația devine un sentiment. Devine o experiență subiectivă (pentru a ne ajuta să ne înțelegem nevoile).
Memorie: Hipocampul arhivează totul, transformând emoția într-o amintire de durată. (creierul învață ce să evite sau ce să repete pe viitor. ).
Emoția este un dialog continuu între corp și creier. Înțelegerea acestui mecanism este primul pas spre autoreglare emoțională.
Fiecare emoție pe care o simți are rolul de a te învăța ceva despre siguranța sau fericirea ta.
„Nu e despre el sau ea. E despre tiparele copilului interior”
Atracția aparentă nu apare întotdeauna din compatibilitate, ci din activarea unui tipar emoțional format în copilărie.
Creierul funcționează ca un detector de ceea ce deja este cunoscut.
El nu întreabă: „Este bine pentru mine?”, ci: „Am mai fost aici?”. Dacă acel „aici” a fost asociat cu afecțiune condiționată, nesiguranță, respingere sau efort constant, tiparul devine referința inconștientă pentru relațiile adulte.
Psihologia atașamentului arată că primele relații formează hărți interne despre apropiere. Dacă conexiunea timpurie a fost instabilă, sistemul nervos va asocia mai târziu tensiunea cu legătura emoțională și neliniștea cu atracția.
Neurobiologic, aceste relații activează simultan dopamina (atracție și speranță) și hormonii de stres (tensiune și atașament), ceea ce explică de ce emoțional ești prins, chiar dacă rațional știi că nu e sănătos.
Astfel, atracția nu mai este despre siguranță, ci despre tiparele vechi.
Relațiile sănătoase aduc claritate și liniște; cele activate de traumă aduc confuzie și dependență emoțională.
„Libertatea pe care mintea o evită”
Atunci când o persoană rămâne într-o relație toxică, nu este vorba despre o alegere conștientă, ci despre mecanisme adânci de supraviețuire emoțională.
Este vorba despre o parte rănită, care a învățat că iubirea se câștigă prin sacrificiu și prin renunțarea la propriile nevoi.
Renunțarea la relație ar însemna confruntarea cu golul interior și cu emoțiile neprocesate ale abandonului sau respingerii timpurii.
Iluzia controlului menține persoana acolo unde, în realitate, nu există niciun control.
Uneori apare atașamentul față de suferință pentru că aceasta a mai fost experimentată, în timp ce iubirea sănătoasă rămâne necunoscută.
Din perspectivă psihodinamică, rămânerea într-o astfel de relație reflectă repetarea unui tipar inconștient: speranța că, de această dată, nevoia de iubire va fi satisfăcută.
Pentru un psihic modelat de durere, libertatea este trăită ca pericol.
De ce rămâi într-o relație care te rănește?
Nu e slăbiciune. Este un sistem de atașament activat.
Mulți oameni care rămân în relații disfuncționale ajung să se judece:
❓„De ce nu plec?”
❓„De ce accept asta?”
❓„Ce e în neregulă cu mine?”
💬 Cum începe confuzia?
În relațiile toxice, mintea adesea spune:
❗„Nu e atât de rău…”
❗„Poate e vina mea…”
❗„Poate exagerez…”
Mulți nu realizează că s-au prins în tiparul de victimă.
Teoria atașamentului, formulată de John Bowlby, explică: ființele umane sunt programate biologic să caute apropiere și siguranță în relații.
Când relația devine disfuncțională, sistemul de atașament NU transmite:
„Gândește logic și pleacă.”
El te împinge să cauți conexiune și protecție, chiar dacă aceasta vine cu durere.
🧠 Creierul interpretează pierderea conexiunii ca un pericol.
Căutăm siguranță, dar merităm relații sănătoase.
🌱 Sprijinul și conștientizarea poate schimba relația cu sine și cu ceilalți.
🩵 Cine merită iertarea și iubirea ta?
Persoana care merită cel mai mult iertarea, acceptarea și iubirea ta ești chiar TU.
De multe ori purtăm în interior vină, rușine, regrete și o autocritică dură care ne frământă în tăcere. Ne judecăm pentru greșelile trecute, pentru decizii luate când știam mai puțin sau când puteam mai puțin. Ne condamnăm pentru alegerile pe care le-am fi putut face altfel.
📉 Autocritica nu crește.
🛡️ Este, de multe ori, un mecanism de protecție.
Te critici ca să nu te critice alții.
Te pedepsești singur ca să simți că deții controlul.
Îți amintești constant greșelile ca să te asiguri că nu le vei face din nou.
🧠 Dar creierul tău nu face diferența între „mă motivez” și „mă atac”.
El înregistrează doar pericol.
Vina spune: „Am făcut ceva greșit.”
Rușinea spune: „Eu sunt greșit.”
Când te identifici cu greșeala, începi să trăiești în limitele ei.
📌 Nu mai riști.
📌 Nu mai încerci.
📌 Nu mai crești.
Când rușinea devine identitate, începi să te respingi pe tine.
Și orice succes pare nemeritat.
Orice greșeală devine confirmare.
🫴 Acceptarea nu înseamnă să uiți ce s-a întâmplat. Înseamnă să îți oferi înțelegere.
🌱 Fericirea crește acolo unde ai sădit iubirea pentru tine.
Ai făcut greșeli.
Dar nu ești o greșeală.✨
Cât durează încrederea… de la un gest la o viață
Psihologic, încrederea este un mecanism de siguranță.
🧠 Neuroștiința arată clar: creierul reacționează mult mai puternic la experiențele negative decât la cele pozitive.
Încrederea activează circuite ale siguranței și atașamentului.
Trădarea activează circuite de amenințare — iar efectul este imediat și profund.
Experiențele timpurii ne modelează modul în care oferim sau retragem încrederea, conform teoriei atașamentului.
Uneori, o singură dezamăgire poate șterge tot ce părea sigur.
Dar pierderea încrederii nu afectează doar relațiile — ea ne poate schimba și modul în care privim lumea.
📙 Cercetările din psihologia relațională arată că încrederea se construiește prin gesturi mici, consistente, zi de zi: un răspuns sincer, un gest de respect, o promisiune ținută.
Încrederea crește din gesturi mici, nu din promisiuni mari.
Încrederea este fragilă pentru că implică vulnerabilitate.
Dar este puternică pentru că poate fi reconstruită — prin timp, răbdare și curajul de a avea încredere din nou.
💡 Cum să-ți protejezi încrederea fără să te izolezi?
• Reflectează: Alege cine merită încrederea ta.
• Stabilește limite: Precizează ce accepți și ce nu în relații cu ceilalți.
• Conectează-te în relații de respect: Micile atenții contează.
• Iertare și auto-compasiune: Permite-ți să greșești și să ierți, pentru a reconstrui încrederea.
⚓ Încrederea e ancora în valurile vieții, menținând relații stabile.
Homeostaza psihică – de ce mintea caută mereu echilibrul
📙 Corpul își autoreglează procesele fiziologice; mintea își autoreglează emoțiile.
⚖️ Homeostaza este capacitatea de a reveni la stabilitate după un dezechilibru.
🧠 Când suntem stresați, amigdala se activează intens și declanșează reacții emoționale puternice. Pe măsură ce ne calmăm, cortexul prefrontal preia controlul și readuce echilibrul.
Stresul, anxietatea și frustrarea semnalează acest dezechilibru.
Mintea încearcă automat să reducă tensiunea prin mecanisme de adaptare precum odihna, comunicarea sau reflecția.
💼 În viața profesională
Dacă te simți copleșit la muncă, vei căuta:
– o pauză
– o conversație de sprijin
– o activitate relaxantă
Acesta este procesul prin care psihicul încearcă să restabilească echilibrul.
❤️ În relații
Când apare un conflict, echilibrul emoțional este perturbat.
Apar tensiunea, frustrarea sau retragerea.
Pentru a reveni la stabilitate:
– comunici
– reflectezi
– negociezi
–sau te retragi pentru un moment
Relațiile sănătoase nu sunt lipsite de conflicte, dar capabile să-și regăsească echilibrul.
💔 În fața pierderii
O despărțire, un eșec sau o pierdere creează un dezechilibru profund.
Durerea este o reacție firească.
În timp, prin acceptare și adaptare, mintea caută un nou echilibru.
Nu revenim la „cum era înainte”, dar construim o formă nouă de stabilitate.
🚧 Limite personale
Când spui „da” prea des, deși ai vrea să spui „nu”, apare un dezechilibru intern.
Poate nu imediat — dar în timp se transformă în iritare, oboseală sau retragere.
Restabilirea echilibrului uneori înseamnă să spui „nu” – nu ca respingere, dar ca grijă față de tine.
🧠 Creierul nostru este construit pentru a căuta stabilitatea – dar are nevoie de pauze, siguranță și relații pentru a o menține.
💫 Înțelegerea homeostazei ne ajută să fim mai blânzi cu noi în perioadele dificile și să căutăm activ strategii sănătoase de reglare emoțională.
Emoțiile cer sens, nu control
💫 Emoțiile ne oferă informații despre siguranță, pericol, pierdere, limite sau valori. Ele sunt semnale interne care ne ajută să înțelegem nevoile și să ne orientăm în viață.
📗 Când învățăm să le recunoaștem și să le înțelegem, emoțiile aduc claritate și susțin dezvoltarea personală:
• Agresivitatea mobilizează sistemul nervos și starea de supraviețuire.
• Furia protejează integritatea personală și limitele psihologice.
• Frica identifică pericole și activează mecanisme de protecție.
• Tristețea susține procesarea pierderilor și integrarea experiențelor dureroase.
• Neliniștea reflectă disonanța internă între ceea ce trăim și ceea ce ne dorim.
• Gelozia reflectă dorințe neexprimate și nevoi relaționale.
• Rușinea semnalează când acțiunile sau gândurile noastre contravin valorilor sau normelor sociale.
• Vinovăția apare atunci când acțiunile noastre afectează negativ pe altcineva.
• Frustrarea semnalează obstacole în atingerea scopurilor sau valori încălcate.
• Dorul indică legătura afectivă cu oameni, locuri sau experiențe importante.
• Bucuria amplifică resursele cognitive și emoționale și susține creșterea personală.
🧠 Studiile arată că atunci când amigdala se activează puternic, emoțiile intense pot încetini gândirea rațională, deoarece semnalele ajung mai greu la cortexul prefrontal, zona responsabilă de decizii, planificare și autocontrol.
🌱 Terapia oferă un spațiu în care emoțiile exprimate și conștientizate ajută să stabilim conexiuni mai profunde cu ceilalți și cu sine.
🧠 Când trecutul rămâne prins în memorie
📝 Sunt fraze care revin frecvent în ședințele de terapie:
„De ce mintea mea se întoarce mereu acolo?”
„Cum să las totul în urmă?”
„De ce nu pot să mă desprind de trecut?”
📗 Conform lui Dehaene, creierul reține informația în funcție de semnificația ei, nu de corectitudinea ei.
Nu ne amintim pentru că vrem, dar pentru că am simțit.
Nu putem decide voluntar ce uită creierul.
🧠 El nu uită intenționat, pentru că rolul lui principal este supraviețuirea.
Când trăim o experiență, auzim o informație sau simțim o emoție puternică, neuronii creează legături între ei (sinapse). Cu cât experiența a fost trăită de mai multe ori sau mai încărcată emoțional, cu atât aceste conexiuni devin mai durabile.
🔄 De aceea, un gând revine până când este auzit.
Experiențele nerezolvate revin în minte până când găsim sensul lor.
🪄 Procesul de vindecare nu înseamnă uitare, dar conștientizare și acceptare.
💫 Fără speranță, mintea rămâne blocată
Lipsa clarității asupra dorințelor și sensului, apar gânduri de tipul:
„nu știu ce vreau”
„nu văd încă sensul”
„mai am nevoie de timp”
🪤 Așteptarea schimbării e cea mai mare capcană psihologică: confortul ne ține pe loc, iar dorințele rămân amânate.
Dorința ne spune cine suntem.
Arată ce contează cu adevărat.
Din dorință vine speranța, care transformă efortul în scop.
Fără speranță, efortul se oprește.
Pentru că oamenii speră atunci când au investit: emoție, timp, energie.
⚓ Speranța devine ancora de a nu renunța.
🧭 Este busola care arătă direcția.
🔦 Fără o proiecție în viitor, mintea se blochează.
🔹Teoriile motivației arată că ne mișcăm înainte nu pentru ce avem acum, ci pentru ce credem că este posibil.
🔹Maslow ne-a arătat că oamenii caută mai mult decât supraviețuirea – căutăm sens și împlinire.
🔹Viktor Frankl spunea că omul poate îndura aproape orice, atâta timp cât are un „de ce”.
🔹Yalom arată că speranța se naște atunci când ne confruntăm cu limitele vieții și alegem să trăim cu sens.
🔹Seligman și psihologia pozitivă ne învață că speranța activă ne motivează să planificăm, să acționăm și să credem că putem influența rezultatele.
💡 Speranța nu e doar emoție – stimulează cortexul prefrontal să planifice și să caute soluții.
🎞️ Vizualizarea pașilor spre un obiectiv activează circuite neuronale asociate cu planificarea, învățarea și recompensa – practic, creierul exersează succesul înainte să îl trăiești.